Am scris, în ultimele zile, despre rețeaua electrică din România rămasă în urma boom-ului regenerabil și despre investițiile în stocare care încep să corecteze acest decalaj. Date proaspete de la Eurostat completează tabloul cu un paradox aparent: România produce 70% din electricitate din surse regenerabile — peste media europeană — dar tot are printre cele mai scumpe facturi din Uniunea Europeană. Explicația arată exact unde se duc, de fapt, avantajele tranziției verzi.
Locul 9 în UE la regenerabile — peste medie, dar nu în top
Conform datelor Eurostat pentru trimestrul al doilea din 2026, România produce aproximativ 70% din electricitate din surse regenerabile, plasând țara pe locul 9 din 27 de state membre — clar peste media europeană de 54,1%. În fruntea clasamentului se află Letonia (97,7%), Danemarca (94,3%) și Croația (92,2%), în timp ce la coada listei se află Slovacia (19,8%), Cehia (20,9%) și Malta (24,5%). La nivelul întregii Uniuni, solarul reprezintă acum 41,6% din totalul electricității regenerabile, față de 37% anul trecut — o creștere semnificativă într-un singur an.
Paradoxul: printre cele mai scumpe facturi din UE
Aici apare contradicția aparentă. În ciuda producției regenerabile ridicate, România s-a clasat pe locul 4 în UE în 2025 la prețurile en-gros ale energiei electrice, și are, raportat la puterea de cumpărare a populației, cea mai scumpă energie pentru gospodării din întreaga Uniune Europeană. Cu alte cuvinte, un procent mare de energie „verde” în mixul național nu s-a tradus, cel puțin până acum, într-un cost mai mic pentru consumatorul final.
De ce nu se văd avantajele în factură
Explicația combină două cauze structurale. Prima, deja discutată în articolele noastre precedente, ține de rețea și stocare: producția regenerabilă abundentă în anumite ore nu poate fi nici distribuită eficient, nici păstrată pentru orele de vârf, ceea ce menține prețurile volatile. A doua cauză, evidențiată acum de datele Eurostat, e mai directă: România continuă să apeleze la producția pe cărbune — una dintre cele mai scumpe surse de energie disponibile — pentru a acoperi cererea în momentele în care regenerabilele nu sunt suficiente. La această combinație se adaugă o lipsă cronică de investiții în capacitate nouă majoră: cea mai recentă centrală semnificativă pusă în funcțiune în România datează din 2012 (centrala pe gaz de la Brazi), iar înainte de asta, din 2007 (Reactorul 2 de la Cernavodă) — practic, 15 ani fără o investiție majoră nouă în generarea de energie la scară mare.
Cum se leagă de restul poveștii
Cele trei articole recente despre energia din România, citite împreună, conturează o imagine coerentă: instalările regenerabile au avansat rapid (aproape 19 GW capacitate instalată), stocarea a început să recupereze din decalaj (o treime dintre prosumatori au deja baterii, proiecte precum Ogrezeni ajung la scară europeană), dar sistemul energetic în ansamblu — rețea, stocare și mixul de producție de bază — rămâne construit pe o infrastructură veche, completată cu cărbune scump atunci când regenerabilele nu ajung. Rezultatul: cifre de producție regenerabilă impresionante la nivel european, dar facturi care nu reflectă acest avantaj pentru consumatorul obișnuit.
Ce înseamnă asta pentru tine
Pe termen scurt, nu te aștepta ca procentul mare de regenerabile din mixul național să se traducă automat într-o factură mai mică — cauzele prețurilor ridicate țin de infrastructură și de mixul de producție de rezervă, nu de cantitatea de energie verde produsă. Pe termen mediu, măsurile discutate în articolul despre stocare (tarife dinamice, contorizare inteligentă, programul Casa Verde Baterii) rămân cele mai concrete pârghii prin care poți transforma personal tranziția energetică într-un avantaj de cost, mutându-ți consumul spre orele cu producție regenerabilă mare.
Concluzie
România nu are o problemă de ambiție sau ritm în instalarea de regenerabile — cifrele Eurostat o confirmă din nou. Are, în schimb, o problemă structurală mai veche și mai greu de rezolvat: 15 ani fără investiții majore în capacitate nouă de bază, care obligă sistemul să recurgă la cărbune scump exact atunci când regenerabilele nu pot acoperi cererea. Până când această verigă lipsă — investiții noi, nu doar regenerabile și stocare — se rezolvă, procentul mare de energie verde va rămâne, pentru consumatorul obișnuit, mai degrabă o statistică de care se mândrește țara decât un avantaj vizibil în factură.
Datele provin din analiza Eurostat pentru trimestrul al doilea din 2026, citată de Radio România Actualități (21 septembrie 2026). Cifrele despre capacitatea instalată și stocarea din România provin din articolele precedente ale redacției, citate mai sus.
Fii primul care comentează acest articol!